Agenția de turism din inima Codrilor
Alin Pătru, fondatorul agenției Safe Travel din Dolna, a deschis un centru de informare turistică pentru a revitaliza potențialul turistic al satului Dolna. În perioada sovietică, Dolna era o destinație turistică populară, iar acum, împreună cu locuitorii satului, Alin încearcă să reconstruiască și să ofere o nouă fațetă acestei zone frumoase și ospitaliere.
Scopul acestui punct de informare turistică este de a încuraja și alți antreprenori să investească în afaceri turistice, contribuind astfel la dezvoltarea locală și a zonei din care fac parte GAL Plaiul Codrilor. Dolna este un loc de recreere și relaxare unde vizitatorii se pot bucura de natură, liniște și pace sufletească. În unele părți ale satului nu există semnal, ceea ce permite turiștilor să se deconecteze și să se regăsească în mijlocul naturii.
Dolna este deja cunoscută pe hărțile și ghidurile turistice internaționale, atrăgând vizitatori din America, Belgia, Elveția și România. Alin Pătru și echipa sa promovează activ această destinație pentru a atrage și mai mulți turiști și pentru a contribui la dezvoltarea durabilă a regiunii.
Agenția poate organiza tururi ghidate care includ vizite la obiective istorice, culturale și naturale din Dolna și împrejurimi. Agenția oferă turiștilor opțiuni de cazare variate, inclusiv campinguri unde puteți sta în corturi proprii sau închiria corturi și rulote.
Începând cu aprilie 2023, Safe Travel Agency este membru al ISTAA (International Sports Travel Agencies Association). Este prima agenție din Republica Moldova care a fost acceptată în această comunitate de elită și foarte restrânsă a agențiilor de turism specializate în turism sportiv. Aceasta subliniază capacitatea agenției de a organiza și gestiona evenimente sportive de înaltă performanță.
Totodată , Safe Travel Agency a obținut codul NCAGE, făcând-o eligibilă să furnizeze servicii pentru NATO. Acest lucru demonstrează nivelul ridicat de încredere și profesionalism recunoscut la nivel internațional.
Safe Travel Agency este membră a APIT, ceea ce confirmă implicarea sa activă în dezvoltarea și promovarea industriei turismului din Republica Moldova.
Agenția facilitează accesul turiștilor la informații esențiale și promovând regiunea ca destinație turistică de top. Safe Travel Agency promovează activ turismul rural în Codrii Moldovei, punând accent pe experiențe autentice și pe atracțiile naturale și culturale ale regiunii GAL Plaiul Codrilor.
Alin Pătru și echipa Safe Travel Agency continuă să muncească pentru a transforma Dolna într-o destinație turistică de renume, oferind servicii de calitate și promovând patrimoniul natural și cultural al Moldovei.